06-11-2008
Desi cei care au inselat-o pe batrana au înfundat puscaria, femeia nu a mai fost niciodata despagubita. Pentru a afla povestea, reporterii „Gardianul” au plecat sa se intalneasca cu batranica. Intram în localitatea Dretea, apartinatoare de comuna clujeana Manastireni, aflata la o distanta de aproximativ 45 km de Cluj-Napoca. O cautam pe Maria Voinoiu si suntem îndrumati sa o cautam într-o casa veche, minuscula, aflata lânga biserica. Ne primeste cu bucurie.În ciuda vârstei sale înaintate, 86 de ani, pastreaza înca un aer nobiliar, desi locuieste într-o încapere minuscula, care miroase insuportabil. Sustine ca ea si fiul sau, Alexandru, sunt ultimii descendenti din România ai baronilor Krupp, regii otelului din perioada celor doua razboaie mondiale, furnizorii Germaniei naziste, otel care a întretinut ani de zile masina de razboi.„Tatal meu, Adalbert, care a murit în anul 1960, era fiul lui Krupp Etelka, descendenta dintr-o parte a familiei ramase în Europa. Cealalta se mutase în Africa de Sud, unde avea mai multe mine de diamante. Bunicul meu, sotul lui Etelka, detinea o mina de aur în Baia Sprie, iar tata, prin 1944 - 1945, când se pregateau rusii sa puna mâna pe România, si-a ars toate actele care-i aratau originea, de frica sa nu-l trimita rusii într-un lagar din Siberia sau sa-l execute. Mai pastram patru servete albe, din pânza, cu blazonul familiei, cea mai mare valoare care ne-a mai ramas la ora actuala”, povesteste femeia.Intra pentru câteva secunde în casa si se întoarce, mândra, cu patru servete, toate cu un blazon inscriptionat pe ele. Insist sa ramânem pe cerdac, fiindca în casa nu putem intra, din cauza mirosului de igrasie, combinat cu cel de mâncare. O studiez din nou. Femeia e îmbracata, practic, în zdrente. Vine lânga noi si fiul sau Alexandru, cel cu care-si împarte acum încaperea strâmta, fara sa fi fost la curent, în urma cu patru ani, de capcana pe care escrocii i-o întinsesera mamei sale.
Rapita, sechestrata, «deportata»Femeia se asaza intr-un final si incepe sa-si spuna trista poveste. „Am locuit în Cluj, pe strada Bucegi nr. 9, apartamentul 26, la etajul V. Fusesem operata la picioare si nu mai puteam urca si coborî scarile, asa ca am anuntat pe unde am putut ca vreau sa-mi schimb apartamentul cu altul, aflat la parter. Am fost repede cautata de trei persoane, care mi-au promis ca îmi arata apartamentul dorit de mine. Si m-au dus cu un taxi pe strada Kovari nr. 1 A, o casa particulara, care mi-a placut. În alta zi, aceiasi indivizi au venit la mine acasa si m-au convins sa ies din nou cu ei. Dar de data asta m-au dus într-un hotel de lânga Gara Cluj, unde m-au sechestrat timp de 24 de ore”, mai spune batrana. Ea povesteste câtor presiuni a fost supusa pentru a le ceda apartamentul, dupa care a fost transportata direct la Dretea, la 45 kilometri de Cluj, fara ca macar fiul sa stie unde se afla.Baiatul a cautat-o o jumatate de an pâna s-o gaseasca, iar când a dat de ea, era deja prea târziu: casa apartinea deja escrocilor, care o fortasera pe batrâna sa semneze. Dupa un proces lung, escrocii au fost trimisi dupa gratii, acolo unde le era locul. Totodata justitia i-a obligat, în 2005, la plata a 800 milioane de lei, însa acestia nu au avut banii necesari. Asa ca femeia si baiatul ei au ramas definitiv fara apartamentul din Cluj. Îsi duc traiul acum într-un provizorat absolut, la Dretea, incapabili sa mai faca ceva. Reactia satenilorIntra în curte o vecina, care ne implora, de parca am fi vreo instanta capabila sa-i ajute material pe cei doi: „Daca ati putea sa le deschideti un cont sau macar sa-i obtineti baiatului o pensie, ca a muncit si el, ani de-a rândul. Aici traiesc mai mult din mila noastra, pentru ca sunt de la oras si nu se adapteaza nicicum. Daca s-ar gasi cineva s-o duca pe femeie într-un azil, sa locuiasca în conditii omenesti, ca asa nu stim cât o mai duce. Ni se rupe inima, pur si simplu, de mila ei si a baiatului.”Revine, cu hotarâre, Maria: „Nu mi-a fost atât de greu nici în timpul razboiului, dupa ce nemtii mi-au pus pusca în dreptul inimii si m-au amenintat ca ma omoara. Atunci am dus, în lagarul de la Dej, mâncare unor prieteni evrei, familia Bernard. La ei lucrase cumnatul meu si ne-am gândit, eu si cu bunica, sa-i ajutam cu niste mâncare. Însa gestul nostru era sa ne coste scump, chiar viata. Acum nici nu mai stiu ce sa fac. În orice caz, îmi doresc înapoi locuinta din Cluj, care mi-a fost luata dupa ce-am fost înselata, rapita si sechestrata. Autoritatile spun ca escrocii si-au facut pedeapsa, însa noi, dupa cum vedeti, am ramas fara nimic”.
Text Sorin Grecu
Desi cei care au inselat-o pe batrana au înfundat puscaria, femeia nu a mai fost niciodata despagubita. Pentru a afla povestea, reporterii „Gardianul” au plecat sa se intalneasca cu batranica. Intram în localitatea Dretea, apartinatoare de comuna clujeana Manastireni, aflata la o distanta de aproximativ 45 km de Cluj-Napoca. O cautam pe Maria Voinoiu si suntem îndrumati sa o cautam într-o casa veche, minuscula, aflata lânga biserica. Ne primeste cu bucurie.În ciuda vârstei sale înaintate, 86 de ani, pastreaza înca un aer nobiliar, desi locuieste într-o încapere minuscula, care miroase insuportabil. Sustine ca ea si fiul sau, Alexandru, sunt ultimii descendenti din România ai baronilor Krupp, regii otelului din perioada celor doua razboaie mondiale, furnizorii Germaniei naziste, otel care a întretinut ani de zile masina de razboi.„Tatal meu, Adalbert, care a murit în anul 1960, era fiul lui Krupp Etelka, descendenta dintr-o parte a familiei ramase în Europa. Cealalta se mutase în Africa de Sud, unde avea mai multe mine de diamante. Bunicul meu, sotul lui Etelka, detinea o mina de aur în Baia Sprie, iar tata, prin 1944 - 1945, când se pregateau rusii sa puna mâna pe România, si-a ars toate actele care-i aratau originea, de frica sa nu-l trimita rusii într-un lagar din Siberia sau sa-l execute. Mai pastram patru servete albe, din pânza, cu blazonul familiei, cea mai mare valoare care ne-a mai ramas la ora actuala”, povesteste femeia.Intra pentru câteva secunde în casa si se întoarce, mândra, cu patru servete, toate cu un blazon inscriptionat pe ele. Insist sa ramânem pe cerdac, fiindca în casa nu putem intra, din cauza mirosului de igrasie, combinat cu cel de mâncare. O studiez din nou. Femeia e îmbracata, practic, în zdrente. Vine lânga noi si fiul sau Alexandru, cel cu care-si împarte acum încaperea strâmta, fara sa fi fost la curent, în urma cu patru ani, de capcana pe care escrocii i-o întinsesera mamei sale.
Rapita, sechestrata, «deportata»Femeia se asaza intr-un final si incepe sa-si spuna trista poveste. „Am locuit în Cluj, pe strada Bucegi nr. 9, apartamentul 26, la etajul V. Fusesem operata la picioare si nu mai puteam urca si coborî scarile, asa ca am anuntat pe unde am putut ca vreau sa-mi schimb apartamentul cu altul, aflat la parter. Am fost repede cautata de trei persoane, care mi-au promis ca îmi arata apartamentul dorit de mine. Si m-au dus cu un taxi pe strada Kovari nr. 1 A, o casa particulara, care mi-a placut. În alta zi, aceiasi indivizi au venit la mine acasa si m-au convins sa ies din nou cu ei. Dar de data asta m-au dus într-un hotel de lânga Gara Cluj, unde m-au sechestrat timp de 24 de ore”, mai spune batrana. Ea povesteste câtor presiuni a fost supusa pentru a le ceda apartamentul, dupa care a fost transportata direct la Dretea, la 45 kilometri de Cluj, fara ca macar fiul sa stie unde se afla.Baiatul a cautat-o o jumatate de an pâna s-o gaseasca, iar când a dat de ea, era deja prea târziu: casa apartinea deja escrocilor, care o fortasera pe batrâna sa semneze. Dupa un proces lung, escrocii au fost trimisi dupa gratii, acolo unde le era locul. Totodata justitia i-a obligat, în 2005, la plata a 800 milioane de lei, însa acestia nu au avut banii necesari. Asa ca femeia si baiatul ei au ramas definitiv fara apartamentul din Cluj. Îsi duc traiul acum într-un provizorat absolut, la Dretea, incapabili sa mai faca ceva. Reactia satenilorIntra în curte o vecina, care ne implora, de parca am fi vreo instanta capabila sa-i ajute material pe cei doi: „Daca ati putea sa le deschideti un cont sau macar sa-i obtineti baiatului o pensie, ca a muncit si el, ani de-a rândul. Aici traiesc mai mult din mila noastra, pentru ca sunt de la oras si nu se adapteaza nicicum. Daca s-ar gasi cineva s-o duca pe femeie într-un azil, sa locuiasca în conditii omenesti, ca asa nu stim cât o mai duce. Ni se rupe inima, pur si simplu, de mila ei si a baiatului.”Revine, cu hotarâre, Maria: „Nu mi-a fost atât de greu nici în timpul razboiului, dupa ce nemtii mi-au pus pusca în dreptul inimii si m-au amenintat ca ma omoara. Atunci am dus, în lagarul de la Dej, mâncare unor prieteni evrei, familia Bernard. La ei lucrase cumnatul meu si ne-am gândit, eu si cu bunica, sa-i ajutam cu niste mâncare. Însa gestul nostru era sa ne coste scump, chiar viata. Acum nici nu mai stiu ce sa fac. În orice caz, îmi doresc înapoi locuinta din Cluj, care mi-a fost luata dupa ce-am fost înselata, rapita si sechestrata. Autoritatile spun ca escrocii si-au facut pedeapsa, însa noi, dupa cum vedeti, am ramas fara nimic”.
Text Sorin Grecu
www.gardianul.ro/transilvania/